
Acţiunea se desfăşoară într-un sat italian, în secolul XIX.
ACTUL I
Tânărul Nemorino din apropierea Florenţei este nespus de îndrăgostit de frumoasa Adina, pe care zadarnic încearcă să o convingă de iubirea sa sinceră. Ea este deşteaptă, instruită, bogată. Fiind crescută de mătuşa sa, aceasta visează să-i găsească nepoatei un soţ care să-i fie o bună pereche. Adina nu este tocmai indiferentă faţă de Nemorino, totuşi cochetei domnişoare îi place să-l zădăre pe băiat. Adina povesteşte celor ce o înconjoară legenda Isoldei cea legată prin dragoste până la moarte de Tristan, datorită unui elixir vrăjit pe care amândoi l-au băut. Nemorino aude întâmplător legenda pe care o citea Adina: „Tristan n-a reuşit bine să termine elixirul – aude el – că Isolda s-a şi îndrăgostit de el”. Ce bine i-ar părea şi facă şi el rost de un asemenea elixir.
Se aude toba. Pe piaţă îşi face apariţia sergentul Belcore împreună cu soldaţii săi. Adina este remarcată de către sergent: el încearcă să o cucerească şi imediat să se însoare cu ea, dar este, la rându-i, respins. Însă nu este de acord cu Adina mătuşa ei, care vede în Belcore o bună partidă pentru fată. Ea îl invită pe sergent şi pe toţi soldaţii lui la moşie, sub pretextul ca aceştia să se odihnească. Toţi glumesc pe seama celuilalt admirator al Adinei, Nemorino este prevenit că sergentul nu va renunţa la ea. Mătuşa fetei îi sugerează tânărului să se preocupe mai bine de moştenirea sa, să plece la oraş şi să îngrijească de unchiul său bătrân şi bolnav care este pe moarte: că în caz contrar el însuşi va muri de foame. Înflăcărat Nemorino îi răspunde că el poate să moară numai de dragostea faţă de Adina. Tânăra domniţă îl roagă să nu-şi facă aluzii cu privire la ea, recunoscând că ea este schimbătoare şi capricioasă.
O figură ciudată schimbă cursul acţiunii. În sat ajunge renumitul doctor Dulcamara, în realitate un şarlatan, care vinde ţăranilor la preţuri mici, leacul său miraculos ce vindecă orice durere. Nemorino cumpără şi el de la Dulcamara un "elixir al dragostei", de fapt, o sticlă cu vin roşu pe care, după ce o bea, ameţit, se arată cu totul nepăsător şi indiferent în faţa Adinei. Jignită, aceasta hotărăşte să se mărite cu Belcore şi, pentru că sergentul trebuie să părăsească în grabă satul, nunta va avea loc chiar în acea seară. Disperat, Nemorino o imploră să nu facă acest pas nesăbuit şi în zadar încearcă să obţină amânarea căsătoriei, chiar şi numai cu o singură zi. Astfel se iscă o ceartă între sergent şi tânăr. Adina reuşeşte să-l liniştească pe Belcore şi-i invită pe toţi la nuntă.
ACTUL II
Casa e plină de musafiri, răsună muzica: invitaţii cântă şi dansează. Nemorino nu a venit. Aceasta o întristează foarte mult pe Adina, deoarece ideea cu nunta a fost o farsă din partea ei pentru a-l necăji pe tânăr.
Singur, Nemorino îşi plânge nenorocirea. El caută salvarea într-o nouă sticlă de "elixir". Dar, îi lipsesc banii. Pentru a-i obţine, tânărul împrumută bani de la Belcore şi intră în serviciul rivalului său şi anume de a se înrola în armată.
Apare poştaşul. O întâmplare neaşteptată schimbă cursul evenimentelor: Nemorino moşteneşte averea unui unchi bogat care murise fără a lăsa alţi urmaşi. Dar Nemorino nu este deja. O tânără din localitate, pe nume Janetta a auzit totul. Ea imediat a istorisit prietenelor sale, desigur în mare secret, vestea poştaşului. De acum înainte Nemorino este un mire de invidiat, la care visează multe fete.
Nemorino era sigur că efectul elixirului se va face văzut. Şi într-adevăr, domnişoarele inclusiv Janetta, îl înconjurau cu multă atenţie. „Cât de minunat este efectul elixirului!” s-a gândit în sinea lui Nemorino.
Întristarea a ajuns-o deja pe Adina. Acum ea înţelege că are sentimente de dragoste faţă de Nemorino şi încearcă să-l salveze de la armată. Datorită lui Dulcamara, Adina descoperă că pentru ea Nemorino şi-a vândut libertatea.
În sfârşit, convinsă de sinceritatea şi puterea sentimentelor lui, Adina, şi ea îndrăgostită, obţine eliberarea lui Nemorino din serviciul lui Belcore şi acceptă să-i devină soţie. Întregul sat cu mare veselie îi întâmpină pe tineri şi se bucură de fericirea lor.
Începutul spectacolului:

