Piesa originală scrisă de Victor Sardou (1831—1908) a fost văzută de Giacomo Puccini în Milano (1887), cu Tosca jucată de Sarah Bernhardt. Puccini a cerut editorului său, Giulio Ricordi, să cumpere imediat drepturile de la Sardou. Acest lucru a fost realizat de către Ricordi abia în 1893, şi nu pentru Puccini, ci pentru un alt compozitor, pe nume Alberto Franchetti. După câteva luni, Franchetti a admis, în cele din urmă, că nu poate scrie muzică pentru această piesă. În situaţia dată, Giulio Ricordi iî cere lui G.Puccini să compună muzică la drama lui V.Sardou. Puccini, simţindu-se încă ofensat nu doarea să accepte această propunere, şi doar intervenţia lui Verdi l-a făcut să-şi schimbe părerea.
G.Puccini a început să lucreze la piesă în 1896, după ce a finisat opera La Boheme. În octombrie 1899, după trei ani de colaborare dificilă cu libretiştii Giusseppe Giacosa şi Luigi Illica, opera era gata. Deoarece este o lucrare care tratează evenimentele istorice din Italia de la sfîrşitul
sec. al XIX-lea, s-a decis ca premiera să aibă loc la Teatro Costanzi.
Actul ÎNTÎI
În biserica Sant Andrea della Valle şi-a găsit ascunziş fostul consul al republicii romane, fratele marchizei Attavanti. Ignorând întâmplarea, pictorul Cavaradossi lucrează la o imagine a Mariei Magdalena, în care sacristanul recunoaşte o figură întâlnită de curând (în realitate marchiza), care pregătea ascunzişul lui Angelotti. Când pictorul rămâne singur, Angelotti îi cere ajutorul şi acesta-i oferă refugiul în casa sa.
Tosca, geloasă că a auzit şoapte, intră plină de curiozitate în biserică. Mario o calmează şi, după ce ea îl invită la concertul de la palat pleacă. Nu înainte de a fi surprinsă că recunoaşte trăsăturile marchizei în tablou.
În timpul în care cei doi se îndreaptă spre ascunziş, baronul Scarpia, şeful poliţiei, soseşte, urmărindu-l pe Angelotti care a evadat. Scarpia găseşte un evantai în capela familiei Attavanti şi, înainte de a asista la Tedeumul care celebrează învingerea lui Napoleon, strecoară în sufletul Floriei Tosca bănuiala că a fost minţită.
Actul DOI
De după ferestrele biroului lui Scarpia se aude muzica serbării din palatul Farnese. Arestat, Mario refuză să dea vre-o explicaţie. Tosca, chemată de Scarpia, vine neliniştită, dar la şoapta lui Mario, refuză de asemenea să vorbească. Nu rezistă, însă, în faţa torturilor la care este supus acesta şi indică ascunzişul.
Vestea victoriei lui Napoleon la Marengo provoacă o izbucnire de bucurie a lui Mario, care justifică condamnarea sa.
În zădar Tosca se roagă, Scarpia nu-l va ierta decât în schimbul favorurilor ei. Tosca acceptă, dar în momentul în care Scarpia se apropie de ea, îl ucide.
Actul TREI
În zorii zilei, pe o terasă a castelului Sant Angello, Mario îşi aşteaptă execuţia. Cu emoţie, într-o ultimă scrisoare, evocă chipul iubirii sale. Ea soseşte fericită că i-a obţinut iertarea, după o execuţie simulată, recomandată de Scarpia.
Vestea morţii zbirului îl umple de fericire pe Mario, care cu gândul că vor pleca împreună, păşeşte fără teamă în faţa plutonului.
De dincolo de moarte, Scarpia îşi împlineşte misiunea blestemată. Plutonul îl va ucide pe Mario, iar Tosca, disperată, se aruncă de la înălţimea castelului, chemându-l pe Scarpia la judecata de apoi.
Începutul spectacolului:
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
